Cu o capacitate de 550 de persoane, aer condiţionat şi parcare, clubul Heaven’s Hell este considerat încă din anul 2011 locul principal al underground-ului constănţean în materie de concerte şi petreceri.
Într-un scurt istoric al localului, putem să vă reamintim performanţele acestuia încă de la început, de când clubulul a reuşit să adune o mare parte din constănţeni în serile cu petreceri tematice. De asemenea, localul a găzduit concerte şi evenimente importante în materie de hip hop românesc, ajungând neîncăpător în anumite seri!
În prezent,Heaven’s Hell îşi păstrează tradiţia, organizând în continuare seri cu petreceri tematice, precum „Hot Girls Night”,”We Love Music”,”Back2School”,”Black&White”, ”Constangeles Gangstaz Paradise” şi multe altele!
Te aşteptăm şi pe tine cu mare drag, în locul în care distracţia este prima regulă! Şi nu uita: ”Respectăm trecutul, preţuim prezentul, încercăm să reinventăm viitorul. Gândeşte liber. Gândeşte în stil Heaven’s Hell!”!Va asteptam! ; joi, vineri,sambata 17:00-06.00.
In timpul verii programul de functionare este NON-STOP!!!!